Blog

Inapoi la site

Beneficiile tehnicilor PRF

Vindecare mai rapidă - Unul dintre beneficiile principale ale utilizării tehnicilor PRF la implanturile dentare și la procedurile de lifting sinusal este timpul de vindecare mai scurt. Acest lucru se datorează faptului că PRF conține factori de creștere esențiali care ajută la stimularea procesului de vindecare din corpul dumneavoastră. PRF este creat prin extragerea unei cantități mici din propriul sânge și apoi separarea trombocitelor și a factorilor de creștere într-o mașină de centrifugare. Aceasta crește concentrația de trombocite de trei până la cinci ori mai mult decât cantitatea normală din sângele dumneavoastră. 

Inflamație redusă - Procedurile dentare pot provoca adesea inflamații și umflături, pentru că sunt traume asupra corpului, iar aceasta este o reacție normala a organismului. Aici intervine PRF - este un agent antiinflamator care ajută la reducerea inflamației și a durerii. Poate fi util în reducerea durerii cauzate de procedură, precum și a inflamației, care ar putea duce la pierderea osoasă în jurul implanturilor. 

Grefe osoase îmbunătățite - PRF poate fi folosit și pentru a promova succesul grefei osoase. Grefele osoase sunt adesea necesare în procedurile de implant dentar și lifting sinusal pentru a ajuta la crearea unei fundații solide pentru ca implantul să se fixeze. Atunci când PRF este utilizat în timpul procesului de grefare osoasă, poate funcționa ca o schelă pentru a ajuta grefa de os să se integreze mai bine. 

Risc redus de infecție - PRF are o activitate antimicrobiană ridicată care poate ajuta la prevenirea infecțiilor la locul chirurgical. Utilizarea PRF în procedurile de implant dentar și lifting sinusal reduce riscul de infecție și poate promova o vindecare mai rapidă. 

Natural și sigur - Poate cel mai semnificativ beneficiu al utilizării tehnicilor PRF este că este complet natural și nu conține materiale sintetice. Folosind propriul sânge, tehnicile PRF sunt o modalitate sigură și eficientă de a stimula vindecarea și multiplicarea celulelor. Este cu atât mai sigur cu cât „serul autolog” nu conține riscuri, deoarece provine din propriul corp și din sângele pacientului.

În concluzie, tehnicile PRF reprezintă o descoperire majoră în stomatologie, cu numeroase beneficii mai ales la  implanturile dentare și procedurile de lifting sinusal. Tehnica este sigură, naturală și oferă un proces de vindecare mai rapid.

Alege periuța potrivită pentru tine

  • PERIUȚĂ ELECTRICĂ SAU MANUALĂ?
  • Cum știu ce periuță să îmi cumpăr?
  • ce fac dacă nu îmi periez dinții corect?

Într-un an îți petreci cam 20 de ore periindu-ți dinții. Așa că e important să ai o periuță care să-ți placă și care să ți se potrivescă.

Din sutele de opțiuni pe care le poți găsi, cum știi ce să alegi? Sigur te gândești că o periuță scumpă e mai bună decât una ieftină, dar nu este neapărat bună pentru tine.

De fapt, orice periuță cu care te simți comod, pe care o ții bine în mână și îți face plăcere să o folosești este bună. Importante sunt tehnica pe care o folosești și cât de mult insiști să cureți toate fețele dinților, mai ales spațiile interdentare și zonele din spate, unde e mai greu de ajuns. Dacă rămân resturi de alimente ascunse, se dezvoltă bacterii, care apoi duc la sensibilizarea întregii cavități bucale, care devine predispusă la infecții, care atacă dinții, gingiile și poate osul. 

Toți știm cam ce avem de făcut, dar în realitate ne periem mai puțin de 1 minut sau o facem superficial, în grabă. Cu timpul, bacteriile se acumulează și gingiile încep să sângereze. Dacă așa pățești și tu, ai câteva metode de rezolvare. Schimbă-ți periuța, folosește apă de gură și ața dentară. Pasta de dinți poate fi oricare, dar cea mentolată îți dă senzația de curățenie.

Așadar, cum alegi cea mai potrivită periuță? Aici sunt câteva sugestii. 

Periuța ta trebuie sa aibă perii moi, ca sa fie blândă cu gingiile. Scrie pe ambalaj tipul de peri - tari, medii sau moi. Dacă perii sunt rigizi, pot să lezeze gingia și să o desprindă  de pe dinți. În felul ăsta rădăcina dinților va fi expusă, se formează niște buzunare în care bacteriile se dezvoltă și dau sensibilitate la cald, rece sau dulce, iar în timp pot provoca boli parodontale și pot duce la pierderea dinților. 

Alege o periuță cu un cap suficient de mic și cu peri scurți, care să acopere un dinte sau maxim doi și să ajungă în spațiile incomode dintre obraz și dinți. 

Periuțele electrice nu curăță dinții mai bine. Doar că au mult mai multe mișcări în cele 2 minute de periaj și atunci pot fi mai eficiente. Și trebuie să faci mai puțin efort. Dar tot trebuie să fii atent la spațiile dintre dinți.

Dacă dinții tăi nu sunt bine aliniați, dacă porți aparat dentar sau dacă îți e doar lene sa te periezi 2 minute, periuța electrică e o opțiune foarte bună, pentru că prin vibrațiile sau rotațiile ei poate să ajungă și în locuri greu de periat. 

Periuțele se deteriorează, așa că e ideal să le schimbi la fiecare trei luni. Perii îndoiți nu fac o treaba prea bună.

Dacă, totuși, nu reușești să îți cureți bine dinții, fă o vizită medicului dentist pentru o igienizare profesională. 

Nimănui nu îi place să meargă la dentist, asta e clar. Nici măcar dentiștilor, vă spunem noi cu siguranță! Și dacă nu doare nimic, avem tendința să amânăm vizitele, gândindu-ne că nu e urgent și rezolvăm mai târziu. Cariile, însă, apar fără să ne dăm seama și pot distruge o bună parte din suprafața dinților, iar dacă le lăsăm netratate, cresc și creează probleme care apoi sunt dificil de rezolvat și, de cele mai multe ori, necesită tratamente costisitoare. 

Tratează cariile cât mai curând! Așa îți protejezi dantura și eviți intervențiile complicate și costisitoare 

Medicii dentiști recomandă cel puțin două consultații pe an, pentru că în 6 luni o carie nu progresează foarte mult și "reparația" e foarte simplă. O dată ce s-a format, din păcate nu dispare singură, ci doar continuă să crească. Cât de repede? Asta ține doar de tine: dacă ai o predispoziție pentru asta, dacă mănânci multe dulciuri sau bei băuturi dulci și acidulate, dacă nu reușești să îți cureți foarte bine dinții sau dacă porți aparat dentar sau ai alte lucrări dentare care nu îți permit să cureți foarte riguros peste tot. 

Cum apar cariile? 
Păi, în gura noastră sunt prezente bacterii care intră în contact cu resturile care rămân după ce mâncăm și cresc aciditatea, iar o aciditate crescută atacă smalțul și, în timp, se formează carii. 

Ce pot să fac să nu am carii? 
După masă, spală-ți dinții sau, dacă nu ai cum, măcar clătește-ți gura cu apă de gură. Igiena este cea mai importantă metoda de prevenție, așa că merită să faci un mic efort. Este la îndemână, nu te costă nimic și te poate scuti de mari bătăi de cap. 

Dar dacă totuși am carii?
Este foarte posibil să ai, de aceea trebuie ca fiecare dinte să fie verificat de un dentist și toate cariile tratate cât de curând. Noi putem număra pe degete pacienții noștri care vin la control și nu au nicio carie. 

Cum știu cât de gravă e caria mea?
Prima dată trebuie evaluată suprafața și profunzimea cariei. Pot fi carii superficiale, adică au afectat numai smalțul dintelui, pot fi carii foarte mari și adânci, care probabil că au fost lăsate netratate foarte mult timp, sau carii care par mici, dar sunt foarte adânci, până aproape de camera pulpară, adică de interiorul dintelui. Acestea sunt foarte dureroase, pentru că sunt foarte aproape de nerv și pot duce la infecții. 

Ca medicul stomatolog să estimeze corect tratamentul necesar, poate recomanda o radiografie dento-alveolară, în funcție de care alege metoda ideală de tratament.

Cum se tratează cariile?
Cei mai mulți medici curăță dentina afectată cu o freză cu turație reglabilă și cu răcire cu apă. Este nevoie de răcirea frezei pentru că prin rotație și datorită frecării se încălzește foarte tare suprafața dintelui unde se lucrează, ceea ce poate produce necrozarea țesutului și, deci agravarea în viitor. Aici, succesul unui tratament este dat de precizia cu care a fost curățată zona, de ceea medicii noștri alocă mult timp pentru această procedura și o fac cu mare atenție. 

Un important ajutor este tehnologia din clinică, pe care ne bazăm de fiecare dată. Ne face munca mai ușoară și ne ajută să avem cea mai bună rată de succes. De exemplu, atunci când avem carii foarte mici sau pe dinții frontali, o foarte bună precizie o are tratamentul cu laser. Laserul are foarte multe avantaje: nu este dureros, așa că permite tratarea dinților fără anestezie, nu afectează partea sănătoasă a dintelui, are efect de sterilizare, deci nu pot apărea infecții post intervenție, nu face zgomot și nu creează disconfort.

În cazul în care caria a ajuns la camera pulpară și a provocat inflamarea pulpei dentare și a nervului, va fi nevoie de un tratament de canal, în urma căruia nervii sunt scoși, iar pulpa afectată este îndepărtată. Din păcate, dintele nu mai este vital, așa că nu va putea fi doar plombat. Va fi nevoie să îl șlefuim, să construim un pivot din fibră de sticlă și să-l îmbrăcăm cu o coroană dentară ceramică. Pentru că, așa cum am mai spus, precizia este cheia, în clinica noastră lucrăm toate tratamentele de canal la microscop. Astfel succesul tratamentului este asigurat, iar posibilitatea apariției complicațiilor viitoare este mult redusă.  

După ce dintele este curat și a rămas doar țesut sănătos, cavitatea se obturează cu un compozit fizionomic ce imită cât mai precis culoarea, luciul și transparența dintelui. 

O "plombă" perfectă este aceea pe care nu o vezi și uiți că o ai. Stă doar în mâinile tale să o păstrezi așa. Nu uita să ai o igienă dentară bună, să îți periezi dinții cel puțin de două ori pe zi, să folosești ața dentară sau apa de gură după fiecare masă și să treci de două ori pe an pe la medicul tău dentist.